Am observat prima dată corpurile de iluminat solare într-o curte care nu era a mea. Mă întorceam pe jos, destul de târziu, cu gențile tăindu-mi palma și cu gândul la ceva cald de mâncare. Strada era aceeași ca întotdeauna, dar curtea vecinilor, în schimb, părea altă curte.
Aveau pe alee niște lumini joase, ca niște felinare miniaturale, puse din loc în loc, iar gazonul părea mai verde, deși era noapte. Nu era lumină puternică, nu era nimic spectaculos, dar îți dădea o senzație de loc îngrijit, de casă locuită, de cineva care a avut timp să se gândească la detalii.
Înainte să intru în casă, am rămas două secunde pe trotuar, cu sentimentul că cineva îți aprinde drumul fără să-ți ceară nimic în schimb. Apoi am aflat partea practică, aceea care îți trezește imediat curiozitatea. Nu erau legate la priză. Nu se plătea curent separat. Nu se săpase curtea pentru cabluri. Erau solare.
Și de aici începe povestea. Pentru că, dincolo de aspectul decorativ, corpurile de iluminat solare sunt, de fapt, mici sisteme energetice complete, comprimate într-o carcasă. Au panou, au baterie, au un fel de creier electronic, au LED-uri, au senzori. Își fac singure programul, își calculează singure resursele, se adaptează la vreme și, dacă sunt bine alese, te lasă să uiți că există.
Ce sunt corpurile de iluminat solare, de fapt
Un corp de iluminat solar este o lampă care produce lumină folosind energia captată din soare, stocată într-o baterie, apoi consumată pe timpul nopții. Sună simplu, aproape ca o lecție de clasa a patra. Doar că, în realitate, fiecare etapă are mici condiții, mici limite, mici trucuri care fac diferența dintre o lampă care moare după două luni și una care îți luminează aleea ani la rând.
Spre deosebire de un sistem fotovoltaic pentru casă, care e conectat la un invertor, la tabloul electric, poate la rețeaua publică și, în unele cazuri, la baterii mari, corpul de iluminat solar e autonom. Își poartă propria centrală electrică la purtător. Asta îl face prietenos pentru curți, grădini, intrări, terase, parcări, dar și pentru zone unde cablarea ar fi scumpă sau complicată, cum ar fi o potecă lungă printr-un parc ori o stradă rurală unde săpatul ar însemna zile de lucru și nervi.
Mai e un lucru important. Când spunem corp de iluminat solar, nu vorbim doar despre micile lămpi de grădină, cele pe care le înfigi în pământ cu un gest. În aceeași familie intră proiectoare solare pentru curți mari, aplice pentru fațade, stâlpi stradali solari, lămpi cu senzor de mișcare, ghirlande pentru terase, chiar și corpuri pentru iluminat industrial în zone izolate. Diferența dintre ele nu e ideea, ci dimensiunea componentelor și modul în care sunt gândite să gestioneze energia.
Din ce este alcătuit un corp de iluminat solar
Panoul fotovoltaic, partea care prinde soarele de mânecă
Panoul este suprafața aceea care pare un mic dreptunghi lucios, de obicei negru sau albastru închis. Rolul lui este să transforme lumina în electricitate. Nu căldura, cum mai auzi uneori. Lumina, adică fotonii.
În interior, lucrurile sunt mai puțin poetice și mai mult chimie și fizică. Celulele fotovoltaice sunt făcute, cel mai des, din siliciu. Siliciul este un material semiconductor. Printr-un proces numit dopare, siliciul este modificat astfel încât să aibă zone cu exces de electroni și zone cu deficit de electroni. Când lumina lovește celula, energia fotonilor eliberează electroni, iar diferența de potențial dintre aceste zone îi face să se miște într-un circuit. Mișcarea asta, banală și încăpățânată, este curent electric.
De aici apar și detaliile care contează. Un panou mic, cu celule ieftine, are o eficiență mai mică, adică îți dă mai puțină energie din aceeași cantitate de lumină. Un panou monocristalin, de regulă, se descurcă mai bine decât unul policristalin când spațiul e limitat, adică atunci când panoul e mic, dar vrei să scoți din el cât poți. În lumea lămpilor solare, monocristalinul e destul de des întâlnit la modelele mai bune, iar asta se simte iarna sau în zilele mohorâte.
Panoul mai are nevoie de ceva ce nu se vede pe etichetă. Are nevoie să fie curat și să vadă cerul. Dacă e umbrit de frunze, de o streașină, de o antenă, de un copac care vara pare prietenos și toamna devine un perete, energia scade dramatic. Și apoi te trezești spunând: nu știu, parcă nu mai țin, nu mai luminează ca înainte. Uneori nu e bateria, nu e LED-ul. E simpla umbră.
Bateria, adică memoria scurtă a zilei
Orice corp de iluminat solar are o baterie. Fără ea, ar lumina doar în plin soare, ceea ce ar fi, să recunoaștem, cam inutil. Bateria stochează energia captată ziua și o eliberează noaptea.
La modelele mici, găsești frecvent baterii NiMH sau, mai rar acum, NiCd. La cele mai performante, apar bateriile litiu-ion sau LiFePO4. Diferențele dintre ele nu sunt doar un detaliu tehnic. Se simt în autonomie, în rezistența la frig, în cât de repede îmbătrânește bateria, în cât de bine suportă încărcări repetate.
Bateriile litiu-ion sunt compacte și au densitate energetică bună. LiFePO4, pe de altă parte, e apreciată pentru stabilitate și durată de viață mai mare, iar asta contează când vorbim de un corp de iluminat care stă afară, în frig, în căldură, în ploaie, cu toate capriciile unei curți reale, nu ale unui catalog.
Și aici vine adevărul pe care nu-l spune nimeni când vinde o lampă solară: bateria e consumabilă. Ca orice baterie. Chiar dacă LED-ul poate trăi zeci de mii de ore, bateria își pierde treptat capacitatea. Unele lămpi permit înlocuirea ei ușor, altele sunt făcute ca un obiect de unică folosință mai sofisticat, ceea ce, sincer, mă enervează. Dacă îți pasă de buget și de risipa de plastic, merită să cauți modele la care bateria se poate schimba.
Controlerul, mica piesă care decide când și cât
Între panou și baterie, și între baterie și LED, există un controler. Uneori îi spui controler de încărcare, alteori driver, alteori doar o placă electronică ascunsă. Este partea care face ca totul să nu fie doar un circuit simplu, ci un sistem cu reguli.
Controlerul are câteva sarcini esențiale. Se asigură că bateria se încarcă corect, fără să fie supraîncărcată. O protejează de descărcare profundă, adică de momentul acela în care o storci până la capăt și o lași fără vlagă. Detectează când se lasă seara, folosind fie un senzor de lumină, fie chiar tensiunea panoului, care scade când lumina dispare. Apoi pornește iluminarea.
La modelele mai bune, controlerul face și management inteligent. Dacă ziua a fost înnorată și bateria nu e plină, reduce automat intensitatea luminii, ca să se întindă până dimineața. Unele corpuri au modul economic, altele au modul de putere, altele combină iluminarea constantă cu un vârf de lumină atunci când detectează mișcare.
Un cuvânt pe care îl vezi uneori este MPPT. În sisteme fotovoltaice mari, MPPT înseamnă maximum power point tracking, adică un control mai fin al punctului de funcționare al panoului pentru a scoate puterea maximă. În lumea lămpilor solare, termenul apare, dar nu întotdeauna în forma lui cea mai sofisticată. Totuși, ideea rămâne: un controler mai bun gestionează mai eficient energia limitată.
LED-ul și optica, partea care dă efectul de lumină
Majoritatea corpurilor solare moderne folosesc LED. Este o alegere logică. LED-ul produce multă lumină cu consum mic și poate fi controlat ușor. În plus, rezistă bine la porniri și opriri dese.
Ce nu e mereu evident este că nu doar LED-ul contează, ci și modul în care lumina e distribuită. Optica poate fi o lentilă, un reflector, un difuzor mat. Un proiector solar pentru curte, de exemplu, are nevoie să arunce lumina într-o zonă clară, să acopere un perete, o intrare, un colț mai întunecat. O lampă de alee are nevoie de lumină mai blândă și mai uniformă, ca să nu-ți sară în ochi fiecare punct luminos.
Mai contează temperatura de culoare. Unele lămpi au lumină alb rece, care pare mai puternică, mai tăioasă, mai potrivită pentru securitate. Altele au lumină alb cald, care te face să simți curtea mai primitoare, mai aproape de lumina unui bec clasic. Nu e o regulă universală, e mai mult o chestiune de atmosferă. Uneori vrei eficiență vizuală, alteori vrei o stare.
Senzorii, acea parte care pare un moft și devine un obicei
Multe corpuri de iluminat solare au senzori. Cel mai comun este senzorul de lumină, care decide când e noapte. Apoi există senzorul de mișcare, de tip PIR, care detectează schimbări de temperatură în câmpul lui vizual, adică un om, un câine, uneori o pisică prea grăbită.
Senzorul de mișcare are un efect interesant asupra energiei. Dacă lampa nu luminează puternic toată noaptea, ci păstrează un nivel mic și crește doar când trece cineva, autonomia devine mult mai bună. Practic, lampa învață să nu irosească. Pentru curți, pentru intrări, pentru alei pe care nu circulă nimeni la trei dimineața, asta poate fi exact ce trebuie.
Cum funcționează, pas cu pas, într-o zi obișnuită
Dimineața, când soarele începe să urce, panoul primește lumină și produce electricitate. Controlerul direcționează energia spre baterie. În primele ore, mai ales după o noapte lungă, bateria e flămândă. Dacă e vreme bună, se încarcă destul de repede, iar în mijlocul zilei ajunge aproape de plin.
În același timp, controlerul ține LED-ul oprit. Un corp de iluminat solar nu vrea să ardă energie ziua. Este ca un om econom: strânge când poate, cheltuie când trebuie.
Spre seară, lumina ambientală scade. Panoul produce tot mai puțin. Într-un anumit prag, controlerul decide că e noapte. Aprinde LED-ul, de obicei la intensitatea setată din fabrică sau aleasă de tine printr-un buton. Dacă există senzor de mișcare, poate aprinde un nivel mic constant și păstrează restul energiei pentru momentele de trecere.
Pe parcursul nopții, bateria se descarcă treptat. Dacă e complet încărcată și corpul de iluminat nu e supradimensionat, ajunge până dimineața. Dacă a fost o zi cu nori groși sau panoul a stat în umbră, controlerul face compromisuri. Diminuează lumina, intră în mod economic, poate chiar stinge lampa pentru perioade scurte. Uneori te enervează, recunosc. Dar uneori e singurul mod să nu rămâi fără lumină chiar în momentul în care ai nevoie.
Dimineața următoare, totul o ia de la capăt. Și tocmai repetiția asta, zi după zi, face să pară banal. Îți scapă cât de mică și de deșteaptă e povestea din spatele unui bec care nu e conectat nicăieri.
Ce se întâmplă când vremea nu cooperează
Oricât de mult ne-ar plăcea ideea de lumină gratuită, corpurile solare sunt, inevitabil, dependente de cer. În zilele cu ceață densă, în săptămânile de iarnă cu lumină obosită, în perioadele când plouă mărunt și constant, energia captată scade. Asta nu înseamnă că nu funcționează, ci că trebuie să-ți ajustezi așteptările.
Un corp de iluminat solar bun este proiectat cu o marjă. Are panou suficient de mare pentru baterie, are baterie suficientă pentru câteva nopți în regim redus, are controler care știe să economisească. Totuși, dacă alegi un model foarte mic și vrei să-ți lumineze o curte mare ca un stadion, nu o să iasă. Nu pentru că te minte tehnologia, ci pentru că energia are limite.
Este util să te gândești la autonomia reală. Producătorii scriu adesea opt ore, zece ore, douăsprezece ore. Dar acele ore sunt, de multe ori, la intensitate mai mică sau în condiții ideale. În practică, autonomia depinde de câtă energie intră în baterie într-o zi normală la tine acasă. Nu în deșert, nu pe acoperișul unui laborator, ci în curtea ta, cu pomul care face umbră după-amiaza.
O soluție simplă este poziționarea. Dacă lampa are panou integrat și îl pui sub streașină, ai făcut un gest frumos pentru aspect, dar un gest rău pentru încărcare. Dacă panoul e separat, îl poți orienta spre sud și îl poți înclina ușor, ca să prindă mai bine lumina joasă de iarnă. Uneori, o diferență de doi metri și un unghi corect schimbă complet experiența.
Lumina transformată în energie, spusă mai omenește
Îmi dau seama că partea cu electroni și semiconductori poate suna ca o lecție pe care ai fi chiulit-o fără regrete. Dar e util să ai o imagine simplă în minte. Gândește-te la panou ca la o fereastră care nu se mulțumește să lase lumina să intre, ci o strânge, o împăturește și o trimite mai departe sub formă de curent.
Într-o celulă fotovoltaică, lumina nu e doar lumină. E un pumn mic de energie. Când lovește materialul potrivit, energia asta desprinde electroni și îi pune în mișcare. Controlerul, în loc să lase totul la voia întâmplării, face ordine. Le spune electronilor, în termeni foarte practici, să meargă către baterie și să se așeze acolo până la lăsarea serii.
Este motivul pentru care poziționarea panoului contează atât de mult. Lumina directă, aceea care te face să strângi din ochi, e combustibilul cel mai bun. Lumina difuză, aceea de zi înnorată, e combustibil, dar mai slab. Iar lumina care abia se strecoară printre frunze e, uneori, doar un fel de promisiune că se întâmplă ceva, fără să se întâmple suficient.
Câteva cifre care te ajută să nu te lași păcălit de impresii
Când te uiți la o lampă solară, e ușor să o judeci după cât de puternic luminează în prima seară. Prima seară e, de obicei, înșelătoare. Bateria a venit încărcată din fabrică sau a prins o zi bună. A doua, a treia, a patra seară sunt mai corecte. Dar chiar și așa, merită să înțelegi, măcar aproximativ, cum se adună energia.
Dacă o lampă are un panou de 5 W și, într-o zi de vară, primește echivalentul a patru sau cinci ore de soare bun, energia produsă poate ajunge, grosso modo, la 20-25 Wh, poate mai puțin după pierderi. O baterie de 3,2 V și 6.000 mAh are cam 19 Wh. Dintr-odată, cifrele încep să aibă sens. Într-o zi bună, bateria se umple. Într-o zi proastă, se umple pe jumătate. Dacă lampa consumă 3 W constant, 19 Wh înseamnă vreo șase ore teoretice. Dacă consumă 1 W, înseamnă o noapte mai lungă.
Nu trebuie să stai cu calculatorul în mână. E suficient să te uiți la proporții. Panou mic și lumină mare, înseamnă compromis la autonomie. Panou mare și lumină moderată, înseamnă șanse mai bune să nu te trezești cu întuneric la ora două.
Și încă o idee, fiindcă apare des confuzia. Lumenii nu sunt aceeași poveste cu autonomia. Poți avea o lampă care luminează puternic, dar doar două ore. Poți avea una care luminează blând, dar toată noaptea. Adevărul e că, în multe curți, lumina blândă e suficientă. Doar că suntem obișnuiți să credem că mai mult e mereu mai bine.
Bateriile și anotimpurile, adică de ce iarna nu e corectă
Bateriile, indiferent de tip, nu iubesc frigul. Capacitatea utilă scade când temperatura coboară. În plus, încărcarea la temperaturi foarte joase trebuie gestionată atent, altfel bateria îmbătrânește mai repede. De aceea, o lampă solară care vara pare invincibilă poate deveni timidă în ianuarie.
Mai e și durata zilei. Iarna ai mai puține ore de lumină, iar lumina vine dintr-un unghi mai jos. Dacă panoul e montat plat, ca o farfurie, prinde mai puțin. Unele lămpi stradale solare sunt gândite cu un unghi fix mai potrivit, tocmai pentru a compensa această realitate. La lămpile mici de grădină, care stau aproape orizontal, pierderea se simte.
Vara, în schimb, ai un alt tip de problemă: căldura. Căldura accelerează îmbătrânirea bateriilor. Dacă panoul și bateria sunt în aceeași carcasă și totul stă în soare direct ore întregi, temperatura internă poate urca suficient cât să scurteze durata de viață. Aici, calitatea construcției contează. O carcasă care disipă mai bine căldura, o poziționare inteligentă, un spațiu de aer, toate sunt detalii invizibile, dar nu deloc neglijabile.
Economia care contează, chiar dacă nu vrei să te gândești la bani
Uneori, oamenii cumpără corpuri solare dintr-un motiv simplu: nu vor să plătească electricianul și să sape curtea. Este un motiv perfect valid. Dacă ai o alee de zece metri și vrei lumină de marcaj, costul de cablare, săpătură, materiale, refacere a pământului și a plantelor poate depăși rapid costul a câteva lămpi solare bune.
În alte cazuri, alegerea ține de flexibilitate. Astăzi vrei lumina pe alee, mâine îți refaci grădina și vrei lumina lângă o bancă. Cu solarele, muți, rotești, încerci. Nu ești prizonierul unui plan făcut cu ani în urmă.
Totuși, este corect să spui și partea mai puțin romantică. Unele corpuri solare ieftine sunt ieftine pe termen scurt și scumpe pe termen lung, pentru că ajungi să le înlocuiești des. Dacă aduni patru rânduri de lămpi ieftine schimbate în patru ani, ai putea ajunge, fără să-ți dai seama, la costul unei soluții mai solide. Și, mai important, la o cantitate de deșeuri de care nu aveai nevoie.
Mediu, reciclare și partea de responsabilitate pe care o ignorăm ușor
Corpurile de iluminat solare sunt adesea prezentate ca o soluție verde, și, în multe situații, chiar sunt. Folosesc o sursă regenerabilă, reduc consumul din rețea, evită lucrări de infrastructură. Dar nu sunt magie pură. Au baterii, au plăci electronice, au plastic, au metal.
Dacă vrei să te apropii de varianta cea mai curată, te ajută două alegeri. Prima este să alegi un produs durabil, care ține. A doua este să alegi unul reparabil sau măcar cu baterie înlocuibilă. În felul acesta, nu arunci tot corpul când moare doar o celulă din interior.
Iar când bateria chiar a ajuns la capăt, merită să o tratezi ca pe orice baterie: dusă la puncte de colectare, nu aruncată la gunoiul menajer. Știu, e încă un drum în plus. Dar e un drum care înseamnă că, într-un fel, nu ai lăsat toată povestea să se termine într-o groapă, în întuneric.
Tipuri de corpuri de iluminat solare și rolul lor în viața de zi cu zi
În grădini, cele mai răspândite sunt lămpile mici, tip țăruș, care se înfig în pământ. Ele nu sunt făcute să lumineze puternic, ci să marcheze, să deseneze conturul aleii, să facă drumul mai sigur. Sunt genul de lumină care te ajută să nu calci pe marginea rondului de flori, mai mult decât să citești un ziar.
Pentru fațade și intrări, aplice solare cu senzor de mișcare sunt o alegere populară. Îți aprind zona ușii când te apropii, ceea ce e practic, dar și liniștitor. Există ceva în lumina care se aprinde când vii acasă care îți spune, fără cuvinte, că ai ajuns.
În curți mari și în zone de lucru, apar proiectoarele solare. Aici vorbim de lumeni serioși, de baterii mai mari, de panouri mai consistente. Un proiector solar bine dimensionat poate lumina o poartă, un garaj, o zonă de parcare. Uneori, oamenii îl folosesc și pentru securitate, pentru a elimina colțurile întunecate.
Pe străzi sau în alei publice, există stâlpi de iluminat solari, uneori integrați complet, alteori cu panou separat. Acolo, proiectarea devine o disciplină în sine. Înălțimea, unghiul, distribuția luminii, autonomia în zile consecutive fără soare, toate trebuie gândite atent. Dar ideea rămâne aceeași: un mic sistem care colectează ziua și oferă noaptea.
Cum alegi un corp de iluminat solar fără să te pierzi în cifre?
Când cauți o lampă solară, te lovești de o problemă simpatică și enervantă. Toate par bune. Toate promit mult. Toate au poze cu grădini perfecte și alei curate. Diferența se ascunde în specificații și, mai ales, în felul în care îți potrivești așteptările.
Primul lucru la care m-aș uita este fluxul luminos, adică lumeni. Nu watt, cum eram obișnuiți cu becurile vechi. Lumeni îți spun câtă lumină ajunge efectiv. Dacă vrei marcaj de alee, nu ai nevoie de foarte mulți. Dacă vrei iluminat de securitate la intrare, ai nevoie de mai mult.
Apoi, m-aș uita la relația dintre panou și baterie. Este util să gândești în watt-oră. O baterie de 3,7 V și 2.000 mAh are, aproximativ, 7,4 Wh. Dacă LED-ul consumă, să zicem, 1 W în regim constant, teoretic ar ține cam șapte ore. În realitate, există pierderi și controlerul nu lasă bateria să se descarce complet, deci cifra scade. Dar îți oferă un simț al proporțiilor.
Un panou de 2 W, într-o zi bună, poate produce energie suficientă ca să refacă bateria. Dar dacă ai un panou minuscul și o lumină puternică, ecuația nu se leagă. În reclame, se leagă mereu. În curte, nu.
Contează și protecția la apă și praf. Un corp care stă afară trebuie să reziste la ploaie, la vânt, la stropi, la praf fin. Aici intră discuția despre ratingul IP. Fără să intru într-un limbaj prea tehnic, un IP mai mare înseamnă, de regulă, o protecție mai bună. Dar nu e doar cifra. Contează și cum e făcută îmbinarea, dacă garniturile sunt corecte, dacă plasticul îmbătrânește frumos sau devine casant după două veri.
Și, sincer, contează și detaliile mărunte: dacă are un buton ușor de folosit, dacă are moduri clare, dacă poți schimba bateria, dacă panoul poate fi orientat, dacă suportul de montaj nu e dintr-un metal moale care se îndoaie la prima strângere.
Nu e nevoie să cumperi cel mai scump. Dar e bine să știi ce cumperi. Uneori, diferența dintre o lampă care te încântă și una care te irită e o singură piesă bună în plus la interior.
Montajul, partea care pare simplă și totuși strică multe
Montajul unui corp de iluminat solar e, de obicei, mai ușor decât al unuia clasic. Nu tragi cabluri, nu spargi pereți, nu te conectezi la rețea. Dar ai alt tip de responsabilitate: trebuie să îi dai lumină ziua ca să îți dea lumină noaptea.
Pentru lămpile de grădină, regula e banală: evită umbra. Nu le pune sub arbuști denși, nu le îngropa panoul în frunze, nu le ascunde în spatele unuihinelor decorative care arată drăguț la prânz și devin o umbrelă totală la ora patru.
Pentru proiectoare și aplice, contează orientarea. Dacă poți alege, un panou orientat spre sud are, în România, șanse bune să prindă cât mai multă lumină. Vara, aproape orice orientare merge cât de cât. Iarna, însă, devii brusc conștient de unghiul soarelui și de faptul că ziua e scurtă. Acolo, o mică înclinare poate ajuta.
Și mai e ceva: fixarea. Un corp de iluminat solar poate părea ușor, dar vântul îl tratează ca pe un steag. Dacă îl montezi pe un stâlp sau pe un perete, asigură-te că prinderile sunt solide. Nu pentru că lampa ar fi un pericol major, ci pentru că nu vrei să o găsești în iarbă după prima furtună.
Întreținere, adică lucruri mărunte care prelungesc viața
Corpurile de iluminat solare sunt, în general, low maintenance. Asta e o parte din farmec. Totuși, două obiceiuri simple le pot ajuta enorm.
Primul este curățarea panoului. Din când în când, o lavetă umedă și o ștergere rapidă fac minuni. Praful, polenul, depunerile de la ploaie, toate reduc lumina care ajunge la celule. Și, dacă lumina scade, energia scade. Iar noaptea, scade lumina. E un lanț simplu.
Al doilea este verificarea după anotimpuri grele. După iarnă, te uiți dacă există crăpături în carcasă, dacă a intrat apă, dacă suportul s-a slăbit. După o vară toridă, te uiți dacă plasticul s-a deformat, dacă difuzorul a devenit mat și gălbui. Lucruri mici, dar care îți spun cât de bine îmbătrânește produsul.
Dacă lampa are baterie înlocuibilă, merită să notezi mental când ai cumpărat-o. Nu ca să te stresezi, ci ca să nu te mire peste trei ani că nu mai ține ca la început. Uneori, o baterie nouă readuce lampa la viață, iar sentimentul e neașteptat de satisfăcător, ca și cum ai reparat ceva în loc să arunci.
Siguranță, compatibilitate și ce se întâmplă când combini mai multe surse de lumină
Un avantaj mare al corpurilor solare este că reduc riscul asociat cablurilor trase prin curte. Dacă ai copii, animale, dacă ai o curte unde sapi, plantezi, muți lucruri, absența firelor e un fel de libertate. În același timp, când începi să ai în aceeași curte și iluminat solar, și iluminat clasic la 230 V, și poate o priză pentru pompe, un foișor cu muzică, lucrurile devin, brusc, mai serioase.
În proiectele mixte, merită să te uiți atent la protecția instalației electrice clasice, fiindcă acolo intră siguranțe, circuite, împământare, protecție la suprasarcină.
Dacă îți place să citești despre asta sau ai nevoie să verifici ce ai în tablou, poți ajunge, firesc, și la pagini precum https://www.electriceconstructii.ro/sigurante-automate, mai ales când încerci să înțelegi diferența dintre un disjunctor potrivit pentru exterior și unul ales doar pe principiul merge și așa.
Pentru corpurile solare în sine, siguranța ține mai mult de montaj și de calitatea carcasei. La proiectoare mari, montate sus, te gândești și la furtuni, la vibrații, la prinderi. La stâlpi solari, în spații deschise, te gândești la ancorare. La orice corp aflat în bătaia intemperiilor, te gândești la etanșare.
O scurtă istorie a luminii solare, ca să înțelegem de unde vine magia
Mi se pare că tehnologiile bune au un defect: ajung să pară inevitabile. Ca și cum au existat mereu. Dar nu au existat.
Efectul fotovoltaic a fost observat cu mult înainte să avem lămpi de grădină. Însă celulele solare moderne, cele pe bază de siliciu, au intrat cu adevărat în scenă în secolul trecut, când s-a reușit fabricarea lor într-o formă suficient de eficientă pentru aplicații reale. Primele utilizări au fost, în mod logic, în spațiu, acolo unde soarele e constant și unde nu poți schimba o baterie la colț de stradă.
Apoi au venit LED-urile, care au schimbat tot. Înainte de LED, o lampă autonomă avea un consum prea mare ca să fie practică în format mic. LED-ul a permis acea combinație fericită: puțină energie, multă lumină. Pe urmă, bateriile au devenit mai bune, mai compacte, mai accesibile. Controlerele au devenit mai inteligente. Și, dintr-o dată, ai ajuns să găsești lumină solară la supermarket, lângă mănuși de grădină.
Ce mi se pare frumos este că această tehnologie, în esență, democratizează lumina. O duce în locuri unde altfel ar fi fost prea scump să o duci. O duce pe poteci, pe alei, la cabane, în spatele curților, în locuri uitate. Nu e o revoluție zgomotoasă. E o revoluție de seară.
Întrebări pe care le aud des și răspunsuri fără fandoseală
Se încarcă și dacă e înnorat
Da, se încarcă, dar mai puțin. Un cer acoperit nu înseamnă întuneric total, înseamnă lumină difuză, iar celulele fotovoltaice tot pot produce energie. Doar că timpul necesar crește. Dacă o lampă are panou mic și baterie mare, o zi înnorată poate să nu fie suficientă pentru o încărcare completă.
Trebuie să fie în soare direct toată ziua
Nu neapărat toată ziua, dar cu cât mai mult, cu atât mai bine. Unele corpuri se descurcă și cu câteva ore bune de soare direct. Problema apare când ai doar lumină filtrată, prin frunze dese, sau lumină care vine din lateral. Acolo energia scade și, noaptea, scade și lumina.
De ce luminează mai slab după un timp
Cauzele cele mai comune sunt panoul murdar, umbrirea apărută treptat și bateria îmbătrânită. Uneori LED-ul nu are nicio problemă, dar bateria nu mai ține sarcina ca înainte. Dacă se poate înlocui, problema se rezolvă. Dacă nu, rămâi cu o lampă care pare vie, dar e obosită.
E mai bine cu senzor de mișcare sau fără
Depinde de loc. La intrare, pe alee, lângă poartă, senzorul e grozav. Te ajută și economisește energie. Într-o zonă unde stai seara, pe terasă, poate vrei lumină constantă, ca să nu te simți ca într-un film cu detectivi, cu lumina care se aprinde și se stinge când ridici paharul.
Când merită, cu adevărat, și când nu
Corpurile de iluminat solare merită aproape întotdeauna când vrei o soluție rapidă, fără cablare, pentru un spațiu exterior. Merită când vrei să îți faci curtea mai sigură fără să intri într-un proiect de renovare.
Merită când ai un loc de trecere și vrei doar să vezi pe unde calci. Merită și pentru confortul psihologic, dacă ești genul care se simte mai bine când drumul spre casă e luminat.
Nu merită, sau cel puțin nu în forma cea mai mică, dacă ai nevoie de iluminat puternic ore întregi în fiecare noapte, indiferent de vreme. Acolo intri în zona de proiectare mai serioasă, cu panouri mai mari, cu baterii mai consistente, poate chiar cu sisteme hibride. Uneori, pentru o curte mică, soluția e simplă. Alteori, ai nevoie de un plan, ca să nu te enervezi pe tehnologie pentru ceva ce nu a promis, de fapt.
Lumina pe care o înțelegi ajunge să te liniștească
Îmi place ideea că un corp de iluminat solar te face să fii atent la zi, chiar dacă îl folosești noaptea. Te obligă, ușor, să observi cerul. Dacă au fost nori, dacă a plouat, dacă a fost o zi scurtă. Când lumina e mai blândă într-o seară, nu te mai gândești imediat la defecte, ci la faptul că a fost o zi mohorâtă. Și, ciudat, asta te conectează la ritmul real al lucrurilor.
În curtea vecinilor, luminile acelea mici încă sunt acolo. Le văd când trec. Uneori sunt mai puternice, uneori mai domoale. Dar nu m-aș mai întoarce acum la ideea de întuneric complet, nu pentru că mi-e frică, ci pentru că m-am obișnuit cu o formă de grijă. O lumină care nu cere nimic în schimb, doar un pic de soare ziua și, din când în când, o ștergere de praf.
