|
||||
|
Zeci de români care suferă de boli grave şi nu pot fi trataţi în ţară sunt plimbaţi, uneori ani întregi, între spitale, Direcţii de sănătate şi Ministerul Sănătăţii pentru a obţine banii necesari tratamentului.
Pasaţi între medicii din spitale, care reacţionează cu întârziere, şi birocraţii din instituţii, mulţi dintre ei nu supravieţuiesc. EVZ a identificat trei reguli care ar trebui schimbate urgent. Prima e discriminarea (după vârsta bolnavului, vechimea dosarului şi preţul tratamentului).
A doua e cea care se referă la necesitatea identificării a trei clinici dintre care Ministerul Sănătăţii să o aleagă pe cea mai ieftină, ca la licitaţie.
A treia regulă de modificat este cea care permite termene de aşteptare lungi, ceea ce duce, în multe cazuri, la prelungirea agoniei bolnavilor.
Exemplu al opacităţii sistemului medical românesc este cazul unui bucureştean de 42 de ani decedat la scurt timp după ce a făcut un transplant de măduvă în Israel, pentru care donator i-a fost propriul fiu. Soţia lui este convinsă că bărbatul ar fi fost astăzi în viaţă dacă ar fi ajuns mai repede la tratament în afara ţării.
Nicolae Vladu s-a stins pe patul unui spital din Israel, după ce fusese diagnosticat cu leucemie şi făcuse un transplant de măduvă pentru care donator îi fusese propriul fiu. Avea doar 42 de ani.
Un an s-a luptat pentru a ajunge în străinătate, la tratament, cu bani de la Ministerul Sănătăţii (MS), în condiţiile în care nu putea fi tratat în ţară. Plimbat între spitale, direcţia de sănătate şi minister, nu a cedat şi, sprijinit de soţia care şi-a lăsat serviciul pentru a-i fi alături, a reuşit să facă transplantul dorit. A fost însă mult prea târziu.
Un ordin de coşmar
Alte zeci de români diag nosticaţi cu boli care nu se pot trata în România şi care nu au bani aşteap tă salvarea din acelaşi loc: banii pentru tratamente în străinătate oferiţi după regulile stabilite printr- un ordin care devine un coşmar, nr. 50 din 2004. Numărul exact al celor care se zbat în disperare nu este ştiut.
Multe dosare zac la direcţiile de sănătate publică şi nu ajung la aprobare fiindcă nu sunt finalizate. Motivele invocate: nu s-au primit oferte de la suficiente clinici pentru a o putea alege pe cea mai ief tină. Modificările făcute la sfâr şitul anului trecut la acelaşi ordin nr. 50 au făcut coşmarul mai greu de suportat: cei care au nevoie de tratamente în afară primesc puncte în funcţie de vârsta pe care o au, dacă au o boală scumpă sau ieftină ori dacă aşteaptă de mult-
„Sistemul ăsta de sănătate nu se ocupă practic de nimic, nimeni nu răspunde de nimic. Singur trebuie să te lupţi şi să-ţi ceri drepturile”, îşi începe Valentina Vladu povestea. A petrecut multe zile pe culoarele de la Spitalul Colţea, Spitalul Fundeni, la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) şi la MS în lupta cu un diagnostic dur pus soţului ei - leucemie acută mieloblastică.
Marea suferinţă a femeii este că n-a reuşit să ajungă la timp în străinătate: „La Spitalul Fundeni nu ni s-a semnat dosarul la timp. Acum, medicii îmi spun că asta este, dar eu nu pot să accept!”. Imediat după ce soţul ei a fost diagnosticat au încercat să privească boala cu optimism. „El era sănătos, nu fumase. Ne gândeam că vom reuşi prin transplant”, spune Valentina.
Au urmat tot ce le-a spus medicul de la Colţea, care descoperise boala. „Trei-patru luni cu tratament a fost bine şi începusem deja să pregătim dosarul pentru transplant. Am fost la Comisia de la Fundeni, şi acolo ni s-a spus că documentele nu pot fi semnate pentru că boala nu era în remisie. Apoi, soţul meu a început să se simtă din ce în ce mai rău. Medicul de la Colţea ne-a spus că nu mai răspunde la tratament şi a întrebat ce am făcut cu dosarul. Mi-a picat cerul în cap!”.
„N-au zis nici condoleanţe, au întrebat dacă am adus banii”
Atunci a sunat la Asociaţia „Salvează Vieţi”, făcută de un grup de voluntari care luptă cu birocra ţia din sănătate. „Ne-am pus pe căutat clinici pentru transplant. Noi, fără să ştim engleză, ne-am descurcat. Ne răspundeau toate clinicile, numai doam nei Pisică de la DSPMB nu îi răspundea nimeni”, zice femeia.
Dosarul a fost în final aprobat. „La DSP ne-au ameninţat că oricum trebuie să trecem şi pe la minister. Ce răutate! Vezi omul necăjit, mai are vreun rost să-i spui aşa vorbe”, îşi aduce aminte calvarul femeia.
Nici la întoarcerea în ţară nu a avut parte de compasiune. „Nici condoleanţe n-au spus. Au întrebat doar dacă le-am adus restul de bani”. Oficialii DSPMB au refuzat să comenteze. S-au mulţumit să spună doar atât: „Am derulat toate procedurile legale necesare instrumentării dosarului în termenele prevăzute de lege”.
ÎN LUPTĂ CU LEUCEMIA ŞI CU BIROCRAŢIA
Respins la transplant fiindcă e prea scump
Geta Roman
Marius Hera are 31 de ani, un copil de doar 4 luni şi are nevoie de un transplant medular pentru a supravieţui leucemiei. „Nu-l poate face decât în afara ţării”, spune soţia lui. Au făcut dosar pentru a obţine bani de la Ministerul Sănătăţii în baza aceluiaşi Ordin 50 care dă fiori. A primit un răspuns halucinant de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSPB) care se ocupă de strângerea actelor: „Nu s-a aprobat finanţarea tratamentului dv. în străinătate din cauza selectării clinicii din străinătate cu costul cel mai ridicat”.
Pentru ca dosarul să poate fi, totuşi, aprobat i se cere acum să traducă în limba germană actele necesare trimiterii analizelor la o clinică din Viena, care s-ar fi arătat dispusă să-l primească. „E aberant să se aştepte atâta timp oferte de la mai multe clinici (legea cere trei clinici) în cazuri grave. Problema e că multe spitale din afară ezită să răspundă în con diţiile în care, în multe cazuri, banii le ajung târziu”, comentează Carmen Uscatu, care luptă pentru drep turile bolnavilor, din partea Asociaţiei „Salvează Vieţi”.
Oficialii DSP nu cred că ei sunt cei care întârzie aprobările. „În a cest caz, MS a respins dosarul pen tru că a existat doar o ofertă, cea de la clinica din Essen. Noi vrem să ajutăm, dar ţinem de răspunsurile primite din afara ţării”, declară Dorel Ţârţ, de la DSP Bihor.
Ce ar trebui schimbat
Actele care reglementează tratarea românilor în afara ţării aruncă bolnavii într-un hăţiş birocratic care le scade dramatic şansele de supravieţuire. Iată câteva prevederi legistative care ar trebui schimbate urgent:
Pasaţi între medicii din spitale, care reacţionează cu întârziere, şi birocraţii din instituţii, mulţi dintre ei nu supravieţuiesc. EVZ a identificat trei reguli care ar trebui schimbate urgent. Prima e discriminarea (după vârsta bolnavului, vechimea dosarului şi preţul tratamentului).
A doua e cea care se referă la necesitatea identificării a trei clinici dintre care Ministerul Sănătăţii să o aleagă pe cea mai ieftină, ca la licitaţie.
A treia regulă de modificat este cea care permite termene de aşteptare lungi, ceea ce duce, în multe cazuri, la prelungirea agoniei bolnavilor.
Exemplu al opacităţii sistemului medical românesc este cazul unui bucureştean de 42 de ani decedat la scurt timp după ce a făcut un transplant de măduvă în Israel, pentru care donator i-a fost propriul fiu. Soţia lui este convinsă că bărbatul ar fi fost astăzi în viaţă dacă ar fi ajuns mai repede la tratament în afara ţării.
Nicolae Vladu s-a stins pe patul unui spital din Israel, după ce fusese diagnosticat cu leucemie şi făcuse un transplant de măduvă pentru care donator îi fusese propriul fiu. Avea doar 42 de ani.
Un an s-a luptat pentru a ajunge în străinătate, la tratament, cu bani de la Ministerul Sănătăţii (MS), în condiţiile în care nu putea fi tratat în ţară. Plimbat între spitale, direcţia de sănătate şi minister, nu a cedat şi, sprijinit de soţia care şi-a lăsat serviciul pentru a-i fi alături, a reuşit să facă transplantul dorit. A fost însă mult prea târziu.
Un ordin de coşmar
Alte zeci de români diag nosticaţi cu boli care nu se pot trata în România şi care nu au bani aşteap tă salvarea din acelaşi loc: banii pentru tratamente în străinătate oferiţi după regulile stabilite printr- un ordin care devine un coşmar, nr. 50 din 2004. Numărul exact al celor care se zbat în disperare nu este ştiut.
Multe dosare zac la direcţiile de sănătate publică şi nu ajung la aprobare fiindcă nu sunt finalizate. Motivele invocate: nu s-au primit oferte de la suficiente clinici pentru a o putea alege pe cea mai ief tină. Modificările făcute la sfâr şitul anului trecut la acelaşi ordin nr. 50 au făcut coşmarul mai greu de suportat: cei care au nevoie de tratamente în afară primesc puncte în funcţie de vârsta pe care o au, dacă au o boală scumpă sau ieftină ori dacă aşteaptă de mult-
EVZ demarează o campanie prin care propune schimbarea prevederilor care aduc la disperare numeroase familii ce sunt lovite oricum de boli nemiloase.„Medicii îmi spun: asta e!”
„Sistemul ăsta de sănătate nu se ocupă practic de nimic, nimeni nu răspunde de nimic. Singur trebuie să te lupţi şi să-ţi ceri drepturile”, îşi începe Valentina Vladu povestea. A petrecut multe zile pe culoarele de la Spitalul Colţea, Spitalul Fundeni, la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) şi la MS în lupta cu un diagnostic dur pus soţului ei - leucemie acută mieloblastică.
Marea suferinţă a femeii este că n-a reuşit să ajungă la timp în străinătate: „La Spitalul Fundeni nu ni s-a semnat dosarul la timp. Acum, medicii îmi spun că asta este, dar eu nu pot să accept!”. Imediat după ce soţul ei a fost diagnosticat au încercat să privească boala cu optimism. „El era sănătos, nu fumase. Ne gândeam că vom reuşi prin transplant”, spune Valentina.
Au urmat tot ce le-a spus medicul de la Colţea, care descoperise boala. „Trei-patru luni cu tratament a fost bine şi începusem deja să pregătim dosarul pentru transplant. Am fost la Comisia de la Fundeni, şi acolo ni s-a spus că documentele nu pot fi semnate pentru că boala nu era în remisie. Apoi, soţul meu a început să se simtă din ce în ce mai rău. Medicul de la Colţea ne-a spus că nu mai răspunde la tratament şi a întrebat ce am făcut cu dosarul. Mi-a picat cerul în cap!”.
„N-au zis nici condoleanţe, au întrebat dacă am adus banii”
Atunci a sunat la Asociaţia „Salvează Vieţi”, făcută de un grup de voluntari care luptă cu birocra ţia din sănătate. „Ne-am pus pe căutat clinici pentru transplant. Noi, fără să ştim engleză, ne-am descurcat. Ne răspundeau toate clinicile, numai doam nei Pisică de la DSPMB nu îi răspundea nimeni”, zice femeia.
Dosarul a fost în final aprobat. „La DSP ne-au ameninţat că oricum trebuie să trecem şi pe la minister. Ce răutate! Vezi omul necăjit, mai are vreun rost să-i spui aşa vorbe”, îşi aduce aminte calvarul femeia.
Nici la întoarcerea în ţară nu a avut parte de compasiune. „Nici condoleanţe n-au spus. Au întrebat doar dacă le-am adus restul de bani”. Oficialii DSPMB au refuzat să comenteze. S-au mulţumit să spună doar atât: „Am derulat toate procedurile legale necesare instrumentării dosarului în termenele prevăzute de lege”.
ÎN LUPTĂ CU LEUCEMIA ŞI CU BIROCRAŢIA
Respins la transplant fiindcă e prea scump
Geta Roman
Marius Hera are 31 de ani, un copil de doar 4 luni şi are nevoie de un transplant medular pentru a supravieţui leucemiei. „Nu-l poate face decât în afara ţării”, spune soţia lui. Au făcut dosar pentru a obţine bani de la Ministerul Sănătăţii în baza aceluiaşi Ordin 50 care dă fiori. A primit un răspuns halucinant de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSPB) care se ocupă de strângerea actelor: „Nu s-a aprobat finanţarea tratamentului dv. în străinătate din cauza selectării clinicii din străinătate cu costul cel mai ridicat”.
Pentru ca dosarul să poate fi, totuşi, aprobat i se cere acum să traducă în limba germană actele necesare trimiterii analizelor la o clinică din Viena, care s-ar fi arătat dispusă să-l primească. „E aberant să se aştepte atâta timp oferte de la mai multe clinici (legea cere trei clinici) în cazuri grave. Problema e că multe spitale din afară ezită să răspundă în con diţiile în care, în multe cazuri, banii le ajung târziu”, comentează Carmen Uscatu, care luptă pentru drep turile bolnavilor, din partea Asociaţiei „Salvează Vieţi”.
Oficialii DSP nu cred că ei sunt cei care întârzie aprobările. „În a cest caz, MS a respins dosarul pen tru că a existat doar o ofertă, cea de la clinica din Essen. Noi vrem să ajutăm, dar ţinem de răspunsurile primite din afara ţării”, declară Dorel Ţârţ, de la DSP Bihor.
ABERAŢII. Marius nu poate merge să se trateze în afara ţării fiindcă
nu s-au primit oferte de la suficiente clinici
Citiţi mâine în EVZ - Licitaţie cu viaţa: O tânără a paralizat fiindcă nu s-au primit oferte suficiente din străinătate
Ce ar trebui schimbat
Actele care reglementează tratarea românilor în afara ţării aruncă bolnavii într-un hăţiş birocratic care le scade dramatic şansele de supravieţuire. Iată câteva prevederi legistative care ar trebui schimbate urgent:
1. Criteriile privind vârsta pacienţilor şi vechimea dosarului. Dosarele care nu sunt încadrate la „urgenţe” sunt evaluate după un punctaj stabilit în funcţie de vârsta bolnavului (peste 60 de ani nu se punctează), vechimea actelor (cele mai vechi sunt mai bine punctate) şi preţul tratamentului (dacă trece de 100.000 de lei nu se punctează).
2. Regula celor trei clinici şi a preţului cel mai mic. Legea care reglementează plecarea în străinătate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii a celor care nu pot fi vindecaţi în ţară cere ca Direcţiile de Sănătate Publică să aibă oferte de la trei clinici pentru a putea fi aleasă cea mai ieftină. „Cum poţi forţa o clinică din străinătate să îţi trimită ofertă de preţ ca să ai tu licitaţie cu trei oferte? E absurd”, spune Carmen Uscatu, de la Asociaţia „Salvează Vieţi”. Ea sugerează ca oficialii MS să facă negocieri cu o clinică cu rezultate bune pentru a obţine preţuri mai mici.
3. Termenele de aşteptare pentru a oferi un răspuns. Dintre cei care pleacă în străinăta te, în cele din urmă, majoritatea mor fiindcă ajung foarte târziu. „Dosarele sunt aprobate uneori după ce facem mitinguri pen tru susţinerea bolnavilor. Legea permite termene de aşteptare mari pe motiv că nu vin o ferte. Ar trebui să i se dea posibilitatea bolnavului să corespondeze direct cu spitale din afara ţării”, propune Carmen Uscatu.
